Inexplicabil! Bucureștenii fură mânerele pline de bacterii din autobuze ca să facă iaurt cu ele
Informația că iaurtul se face cu bacterii s-a răspândit ca incendiul într-o fabrică de hârtie printre bucureștenii cu spirit întreprinzător. Simpli pasionați de iaurt sau antreprenori care vor să scoată și ei un ban, s-au apucat să fure mânere de autobuze pentru a obține niște bacterii de calitate superioară. Acestea sunt acuzele unor reprezentanți RATB care acuză starea jalnică în care au ajuns autobuzele.
„Inițial se mulțumeau să ia bacteriile de pe mânere cu o lavetă sau un prosop, dar cum unii călători strângeau prea tare de mânere, bacteriile alea bune au intrat cu timpul puternic în material. De-aia au început să fure mânerele cu totul”, spun reprezentanții RATB. Aceștia acuză pe bucureșteni că, în ritmul acesta, toate mijloacele de transport în comun vor rămâne fără un loc de care să te ții când șoferul frânează brusc la intrarea în intersecție.
Costin P., unul din oamenii care fură mânere, explică ce l-a determinat să facă acest gest. „Am citit undeva că iaurturile sunt făcute cu bacterii vaginale și fecale. Eu nu cred așa ceva. La țară, vaca se mulge cu mâna – așa că am să vă demonstrez că laptele se covăsește cu bacterii de pe mână. De aceea am apelat la aceasta soluție”, spune acesta.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.