Ingenios! Un român ajuns pe o insulă pustie a construit o bicicletă, ca să aibă ce fura
Un român eşuat de mai bine de trei luni pe o insulă pustie din Pacific şi-a câştigat cu adevărat renumele de „Robinson Crusoe din Berceni”! Folosind doar ramuri de bambus, frunze de cocotier şi piese de skijet aduse de valuri, Robert Acrişor şi-a construit singur o bicicletă funcţională, ca să aibă ceva de furat pe insulă şi să nu-şi piardă exerciţiul.
„De când mă ştiu, mi-a plăcut să şutesc biciclete. E cel mai uşor, că poţi să te sui pe ele direct. Acasă, din asta trăiam – până când am ajuns din greşeală pe un vapor care transporta biciclete în Japonia”, mărturiseşte Acrişor. „Când am naufragiat, după ce am găsit apă, hrană şi adăpost, primul lucru la care m-am gândit a fost ‘acum de unde manglesc şi eu o biclă, boss?'”
„Cu chiu, cu vai, am încropit trocariciul ăsta din beţe, l-am legat cu liane de un copac şi am dresat o maimuţă să stea de şase cât crăp eu lianele cu o scoică ascuţită. Acum am şi eu un hobby pe insula asta uitată de lume! De fapt, ştiţi ceva? Nici nu vreau să mă duceţi acasă, mânca-ţi-aş, am tot ce-mi trebuie aici”, le-a spus tânărul infractor marinarilor care l-au găsit.
„Când simt nevoia unei provocări, îi pun un antifurt mai ţeapăn, dintr-o parâmă de vapor”, a glumit Acrişor, bucurându-se de soarele orbitor al Tropicelor şi de absenţa totală a poliţiei pe o rază de 800 de kilometri.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.