Întorcerea Nikitei a panicat-o pe Oana Roman: a golit trei hypermarketuri
Vestea că Nikita s-a întors în ţară a panicat-o pe Oana Roman: speriată de concurenţă, Oana a dat năvală în trei hypermarketuri, pe care le-a golit complet.
„Nu vreau să risc nimic. Am remarcat în ultimele zile că rafturile magazinelor erau mai goale decât de obicei, însă n-am acordat o prea mare atenţie acestui detaliu. Abia când am aflat că Nikita s-a întors în Bucureşti am realizat că situaţia e groasă. Am închiriat un depozit şi l-am umplut cu provizii. Sper să mă ţină măcar o lună”, ne-a declarat Oana Roman.
Astfel, hypermarketurile vizitate de Oana au afişate zilele acestea mesaje prin care îşi anunţă clienţii că au rămas cu rafturile goale: „Oana Romana a fost aici! Magazin închis din lipsă de marfă”.
Contacată de TNR ca să comenteze gestul Oanei Roman, Nikita ne-a refuzat politicos: „Îmi pare rău, dar nu e frumos să vorbesc cu gura plină. Prefer să mă abţin”.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.