Intră în legalitate! Asistentele TV, obligate să-şi afişeze tarifele într-un loc vizibil
Un anunţ făcut de ANPC bagă în sperieţi asistentele TV. Conform reprezentanţilor instituţiei, acestea vor fi obligate să-şi afişeze la loc vizibil tarifele pe care le practică. “Este timpul ca şi asistentele TV să intre în legalitate. Bărbaţii care se uită la emisiuni au tot dreptul să ştie dinainte câţi bani trebuie să scoată din buzunar, altfel încât să fie siguri că nu vor fi păcăliţi, după fiecare partidă”, a declarat Decebal Popescu, inspector ANPC.
Asistentele nu vor fi lăsate în pace nici pe centură. “După ce ies din emisiune, asistentele vor fi obligate prin lege să-şi pună afişe fosforescente cu tarifele, astfel încât să poată fi văzute şi noaptea. Iar, pe lângă tarife, trebuie să fie vizibil şi orarul de funcţionare, chiar dacă, la majoritatea, e non-stop”, explică Decebal Popescu.
Vestea a căzut ca un trăsnet pe capul asistentelor. “Nu-i corect să ne oblige la aşa ceva. Presupune prea multă muncă, va trebui să învăţăm să scriem, atât litere cât şi cifre. E discriminare pe faţă. În plus, hârtiile cu care vom umbla pe noi sunt inestetice, noi suntem obişnuite să umblăm dezbrăcate”, a declarat una dintre asistentele lui Capatos.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.