TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Inundaţii la Cluj. Un proprietar cere deja chirie dublă pentru „vedere la mare“

Scris de Călin
@
25 mai 2023 08:37
Inundaţii la Cluj. Un proprietar cere deja chirie dublă pentru „vedere la mare“

Ploaia masivă de ieri care a inundat mai multe zone din Cluj a fost exploatată rapid de un proprietar de apartament. Acesta și-a anunțat chiriașii că începând cu luna asta vor trebui să plătească chirie dublă, „pentru că acum apartamentul are și vedere la mare“.

„Și la hoteluri este la fel, camera cu vedere spre mare este întotdeauna mai scumpă decât camera cu vederea spre parcare“, spune proprietarul. „Deci e normal să le iau alți 500 de euro pe lună pentru atmosfera de litoral pe care o experimentează acum locuind în apartamentul meu.“

Cei 14 chiriași care împart apartamentul de 20 de metri pătrați nu vor însă să accepte așa ușor situația. Ei s-au mobilizat exemplar cu găleți și furtunuri și au scos toată noaptea apa din jurul blocului, într-o încercare disperată de a face „vederea la mare” să dispară. Proprietarul i-a amenințat însă că, dacă scot apa, îi dă în judecată pentru distrugere de habitat natural.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi