Inventivitate! Un DJ român își trimite doar laptopul la concerte și roagă pe cineva să dea play
Inventivitatea tipic românească a ajuns să se vadă și în muzică! O dovedește un DJ din Breaza, care a găsit o metodă neconvențională să-și susțină concertele, fără a fi necesară prezența sa fizică: trimite laptopul în locul lui și roagă pe cineva să apese butonul de play al setlist-ului.
„Săptămâna trecută eram pe scenă la un festival în Cluj, când m-au apucat anumite nevoi fiziologice, în toiul concertului. Combinasem bere cu porumb fiert, așa că chiar nu mai puteam să mă abțin și am fugit la baie. Ce am observat la întoarcere a fost o adevărată revelație pentru mine: muzica, să o numesc așa, a continuat să se audă, chiar dacă fizic eu nu mai eram acolo. Practic, așa mi-a venit ideea să angajez pe cineva să-mi care laptopul la concerte, să apese play la început și stop la final”, povestește DJ David Cheta.
Acesta va încerca, totuși, să păstreze aparențele. „La concertele unde nu sunt toți suficient de pastilați încât să-și dea seama că e doar laptopul pe scenă, va fi amplasat în spatele laptopului un carton cu mine în mărime naturală”, spune David, care și-a trimis laptopul să ne acorde acest interviu.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.