Jandarmii se laudă că au găsit un interlop în Băneasa care are şi mai multe animale

Scris de Vasile
@
18 septembrie 2019 14:04
Jandarmii se laudă că au găsit un interlop în Băneasa care are şi mai multe animale

Curtea lui Nuţu Cămătaru e doar începutul! În urma unui pont anonim, Jandarmeria a descins în această dimineaţă la adresa unui interlop din cartierul bucureştean Băneasa, unde au fost găsite chiar mai multe animale exotice.

„Din primele cercetări, se pare că spaţiul îngrădit aparţine unui anume Zoo din Băneasa. Acesta nu s-a sfiit să-şi scrie numele pe poartă şi să se laude cu animalele pe care le deţinea”, spune maiorul Marcel, care a condus intervenţia.

Presupusul clan al lui „Zoo” din nordul Capitalei avea în curte nu doar maimuţe, lei şi cămile, ci şi un tigru siberian, un şarpe boa şi numeroşi dihori. „Nu vreau să ştiu ce le făcea oamenilor care aveau să-i dea bani. Cât ne-am aflat acolo sub acoperire, au intrat zeci de datornici, mulţi dintre ei copii”, adaugă reprezentantul autorităţilor.

„Probabil are relaţii foarte sus-puse. De câte ori ridicam animalele acestui Zoo din Băneasa, ni se spunea de la centru să le ducem înapoi”, precizează un jandarm.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi