TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Jurnalist Digi24, dat afară pentru că n-a pupat tabloul lui Ciucă din redacție

Scris de TNR
@
12 decembrie 2023 17:00
Jurnalist Digi24, dat afară pentru că n-a pupat tabloul lui Ciucă din redacție

Continuă concedierile din presă! În aceste vremuri tulburi, se pare că nici angajaţii Digi24 nu au siguranţa locului de muncă. Marcel Marcelescu, un tânăr jurnalist Digi, a anunţat că tocmai a fost dat afară în şuturi după ce a omis să sărute tabloul lui Nicolae Ciucă aflat la intrarea în redacţie.

„Eram obosit, pur şi simplu am uitat… Nu că aş avea, Doamne fereşte, ceva împotriva părintelui naţiunii, domnul general erou decorat Ciucă, care ne-a păstorit cu atâta blândeţe şi a alăptat această ţară de la propriul sân în cele mai grele momente. Din păcate, acum plătesc pentru greşeala mea”, oftează Marcel.

Deşi e clar că Marcel îşi regretă profund gestul, conducerea Digi24 rămâne intransigentă: „Orice intrare sau ieşire din sediu trebuie marcată cu P, de la Pupat Portretul”, a precizat purtătorul de cuvânt al postului, Pamfil Popeanu.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi