Maioul purtat de Romică Ţociu la Mamaia, vândut la licitaţie pentru o sumă fabuloasă

Scris de Vasile
@
8 septembrie 2012 09:01
Maioul purtat de Romică Ţociu la Mamaia, vândut la licitaţie pentru o sumă fabuloasă

Un maiou de bumbac, purtat de actorul Romică Ţociu într-una din nopţile în care a fost fotografiat făcând sex pe plajă, a fost vândut cu peste 120.000 euro la o licitaţie organizată ieri la Londra. Piesa vestimentară iconică a fost disputată intens de către participanţi, care au împins preţul final mult peste valoarea de magazin a maioului, 25 RON.

Potrivit organizatorilor, succesul licitaţiei se explică prin faptul că maioul a fost purtat la mai multe întâlniri intime ale lui “Casanova al Estului”, după cum a fost supranumit Ţociu în presa internaţională. “Este una dintre cele mai recognoscibile piese, esenţială pentru stilul profund masculin al performanţelor sale amoroase din perioada Mamaia”, a declarat Catharine B., participantă la licitaţie.

Câştigătorul, un cunoscut designer vestimentar din România, nu a putut fi contactat pentru declaraţii. Mai multe voci susţin că acesta ar fi achiziţionat maioul – încă îmbibat de sudoarea lui Ţociu – strict pentru colecţia sa personală.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi