TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Maneliștii vor fi obligați să cânte în sediile ANAF ca să atragă contribuabilii

Scris de Călin
@
12 februarie 2024 08:44
Maneliștii vor fi obligați să cânte în sediile ANAF ca să atragă contribuabilii

ANAF a găsit în sfârșit o metodă prin care statul să scoată bani de pe urma maneliștilor. Nu, nu le va impozita veniturile, că aceasta este o practică rezervată cetățenilor fraieri, dar îi va folosi pentru a scoate și mai mulți bani de la contribuabili.

Fiecare manelist va trebui să țină săptămânal un concert într-un sediu ANAF, pentru a atrage cât mai mulți contribuabili acolo. Odată atras de manelist în sediul ANAF, contribuabilul nu va fi lăsat să plece până nu-și va achita toate dările către stat. Banii care vor fi aruncați spre manelist îi va lua tot statul.

De asemenea, o dată pe lună fiecare manelist va trebui să cânte gratis la o nuntă, botez sau petrecere pentru un șef ANAF. Dacă nu există eveniment într-o lună, vor cânta direct în biroul unui șef ANAF. Maneliștii care refuză să meargă de bunăvoie la ANAF vor fi aduși cu mandat de polițiști, că oricum vor să participe și oamenii legii la parangheliile cu manale.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi