Mereu romantic! De Valentine’s Day, Adrian Năstase și-a sunat foștii colegi de celulă

Scris de Ionut
@
13 februarie 2015 20:12
Mereu romantic! De Valentine’s Day, Adrian Năstase și-a sunat foștii colegi de celulă

Vizibil emoţionat, cu obrajii purpurii şi fesele fremătând de anticipare, Adrian Năstase a efectuat o convorbire extrem de romantică, sunându-şi foştii colegi de celulă, de care îl leagă momente fierbinţi la duşurile de la Jilava.

“Ne-am amintit cum eram mereu cu ochii în patru să nu apară gardianul în momentele cele mai delicate”, spune Năstase. Soţia sa nu ştie însă precis ce face Năstase în timpul convorbirilor, bănuind că e ceva ce i-a făcut şi ei odată, şi fără lubrifiant.

“Am intrat din greşeală în biroul lui Adrian şi avea capotul mototolit, şi părul în dezordine. Habar n-am ce făcea, dar a trântit ecranul laptopului şi a fugit imediat la baie”, spune Dana Năstase.

Deşi intră zilnic pe Skype pentru un chat scurt, dar vârtos, Năstase spune că Valentine’s Day rămâne o ocazie specială, când face o conferinţă cu toţi deţinuţii din celulă, iar wirelessul musteşte de pasiunea trăită la comun, “ca un bukkake de penitenciar, singurul pe care vreau să-l trăiesc”, după cum declară Adrian Năstase.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi