Metrorex face spume! După No Pants Day, se organizează Ziua săriturii peste turnicheţi

Scris de Ionut
@
26 februarie 2015 14:02
Metrorex face spume! După No Pants Day, se organizează Ziua săriturii peste turnicheţi

O facţiune din Drumul Taberei pune la cale o acţiune anarhistă, numită Joia săriturii peste turnicheţi, la care vor participa în principiu hipsterii săraci, dar atletici. “Nu e pentru  oricine, pentru că dacă nu sari bine poţi să fii prins, iar asta contravine regulamentului”, spune unul din organizatori.

Pentru un succes deplin, nu va fi comunicată staţia în care va avea loc acţiunea, dar nu e exclus să fie în toate staţiile, pentru ca Metrorex să nu poată comasa paznicii. Organizatorii spun că dacă va fi un succes se va putea organiza în fiecare zi, între anumite ore, în sistem happy hour.

Conducerea Metrorex a respins ideea. “Noi le-am spus că e ilegal să sară peste turnicheţi, dar ei au cerut să aducem trambuline, ca să sară mai bine. Le-am explicat că bugetul nostru nu permite achiziţia de trambuline”, spune Aurel Radu, şef Metrorex.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi