Metrorex îşi dublează venitul fără să scumpească cartelele! “Am instalat încă un rând de turnicheţi”

Scris de Vasile
@
19 ianuarie 2016 13:10
Metrorex îşi dublează venitul fără să scumpească cartelele! “Am instalat încă un rând de turnicheţi”

Orice s-ar spune, românii sunt un popor inventiv! Conducerea Metrorex declară că a descoperit o metodă ingenioasă de a-şi dubla încasările – atenţie! – fără să scumpească nici măcar cu 10 bani preţul cartelelor. Pe scurt, fiecare staţie de metrou va fi prevăzută cu două rânduri de turnichete, astfel încât călătorii vor consuma o cartelă de 2 călătorii ca să ajungă pe peron.

“Recunoaştem că taxarea dublă va fi un mic inconvenient pentru câţiva dintre pasageri, dar noul sistem aduce cu sine şi multe avantaje”, a declarat purtătorul de cuvânt al Metrorex, Deceneu Petrescu. “Acel ‘no man’s land’ de câţiva metri dintre cele două rânduri de compostoare va fi un fel de duty-free subteran, unde vom putea achiziţiona merdenele şi covrigi fără TVA şi accize.”

Mai mult, pentru suplimentarea veniturilor regiei bucureştene, scările rulante vor funcţiona pe bază de fise, adaugă şefii Metrorex.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi