Mîndruță acuză: Niște asasini ruși au coborât dintr-o Volgă neagră și m-au scuipat de 4 ori în spate

Scris de Ionut
@
5 martie 2015 16:40
Mîndruță acuză: Niște asasini ruși au coborât dintr-o Volgă neagră și m-au scuipat de 4 ori în spate

Asasinatele de la Moscova au devenit o realitate și la București. Activistul de Facebook Lucian Mîndruță a fost victima unui mârșav complot al Kremlinului, fiind scuipat de 4 ori din spate de agenți ai lui Putin, potrivit propriei declarații.

”Mă plimbam, încercând să găsesc un titlu viral, moment în care mi-a tăiat calea Vasile Ernu, care era pe o bicicletă vintage, marca Ucraina. S-a prefăcut că are pană, blocându-mă pe trotuar. Mi-am dat seama imediat că e o ambuscadă, dar din păcate nu aveam Kalașnikovul la mine. M-au executat mișelește, din spate, cu flegme balistice”, a declarat Mîndruță.

Imediat după atentat, Lucian Mîndruță a ridicat nivelul de alertă la ”Share dacă nu-ți plac rușii”. În fugă, asasinii au lăsat o dâră de bomboane Bucuria, indiciu că în asasinat a fost implicat și Chișinăul. Făptașii nu au fost încă prinși, dar se fac percheziții în sediul Criticatac, unde se bănuiește că s-au ascuns.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi