Moment stânjenitor la Gala Regii Manelelor. Pe scenă a urcat Smiley!

Scris de Ionut
@
22 martie 2019 18:03
Moment stânjenitor la Gala Regii Manelelor. Pe scenă a urcat Smiley!

Ne batem joc de cultură! Publicul participant la Gala Regii Manelelor, care a avut loc în selectul local Hanul Drumeţului din Drumul Taberei, s-a arătat indignat de faptul că Smiley a susţinut un recital. Sutele de melomani şi-au aruncat priviri consternate şi au înghiţit cu greu cele 3 minute în care cultura română reală a fost călcată în picioare.

“E trist că într-un asemenea local s-a auzit acest pop miorlăit, care n-are nicio legătură cu sufletul românesc autentic. În loc să asistăm la o paranghelie, aşa cum credeam cu toţii, ne-am trezit în mijlocul unui soi de recital care n-are legătură cu adevărata muzică românească. M-am simţit umilit în propria ţară!”, a spus în lacrimi Florin Salam, aflat în sală în acel moment.

Surse din Hanul Drumeţului susţin că Smiley n-a fost huiduit, ci a fost lăsat să-şi termine cântecul: “noi suntem un popor tolerant, înţelegem că trebuie să existe diversitate, au şi ei drepturi, dar am prefera ca astfel de cântece să se audă în alte localuri, nu aici, în adevăratul Atheneu al culturii româneşti”, a spus un client din Hanul Drumeţului.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 1 comentariu

  • Nasol.,,M-am simţit umilit în propria ţară!”Era mai potrivit ,,Noi suntem romani”?

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi