Mona fiartă cu piper şi cuişoare, atracţia nr. 1 la târgul de Crăciun din Vaslui
Locul 209 în top 300 din Europa, Târgul de Crăciun din Vaslui atrage zilnic mii de turişti din comunele învecinate! Pentru a face faţă frigului, aceştia aleg să deguste vin fiert, ţuică fiartă şi nu în ultimul rând spirtul Mona fiert, cu piper şi cuişoare, o adevărată delicatesă locală.
„Avem un patinoar unde poţi să te baţi cu vecinul pe gheaţă, tarabe cu topoare din turtă dulce, caruselul beţivilor – unde te îmbeţi până se învârte târgul cu tine, tot felul de atracţii! Dar pe locul 1 la vânzări a fost zilele astea Mona fiartă. Mare atenţie, doar la noi găsiţi originalul, alţii fierb Ana sau Sanitol şi zic că-i Mona da’ să ştiţi că se simte la gust”, explică Sandu T., unul dintre producătorii tradiţionali care îşi vând marfa în mijlocul feeriei.
Până acum, feeria a făcut 174 de victime, cele mai multe pe fondul unor certuri mai vechi şi a consumului de delicatese locale, aminteşte un reprezentant al Poliţiei din judeţ, adăugând că urează tuturor un Crăciun fericit.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.