Moș Crăciun, obligat să stea 14 zile în carantină în sobă după Crăciun

Scris de Ionut
@
24 decembrie 2020 13:23
Moș Crăciun, obligat să stea 14 zile în carantină în sobă după Crăciun

Zile dificile pentru Moșul, care trebuie să respecte restricțiile Covid. În România, Moșul va fi nevoit să petreacă 14 zile carantinat în sobă și încă nu se știe dacă are voie să primească hrană de la familie sau va veni armata să-i arunce provizii pe coș.

E absolut interzis să inviți moșul la masă cu familia, pentru că el este un vector de contagiune, intrând în sute de milioane de case într-o perioadă foarte scurtă. ”Dacă auziți moșul tușind, asigurați-vă că nu e de la funingine. Aerisiți coșul bine și mai schimbați-i moșului pantalonii din când în când, că e bătrân și se mai scapă și pe el”, spune un medic epidemiolog.

”E posibil ca Moșul să protesteze și să încerce să fugă cu sania, de aceea e indicat să montați un grătar în vârful hornului, sau să stați pe acoperiș cu o lopată și să-l pândiți. Când scoate capul, îi ardeți o cazma, să se potolească”, a spus Arafat de la SMURD.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi