Moș Crăciun va evita Bucureștiul anul acesta: nu-și permite să dea atâția bani la parcagii
Vești proaste pentru bucureștenii care îl așteptau pe Moș Crăciun și anul acesta. Cunoscutul personaj mitologic a anunțat că va ocoli capitala României în periplul său prin lume, din cauza parcagiilor care cer sume exorbitante pentru puținele locuri de parcare disponibile pentru sania sa.
„Nici să n-aud din București. Dacă vor cadouri, să și le cumpere singuri”, a declarat Moș Crăciun, vizibil revoltat. „Anul trecut a fost ultimul în care am pus piciorul în mizeria aia de oraș, m-au chelit de bani parcagiii. Nu mai zic de durerile de spate care m-au ținut luni întregi, pentru că trebuia să merg pe jos câteva străzi cu sacul la spinare, când găseam câte un loc de parcare bun”, a adăugat bătrânul.
Nu numai Moș Crăciun a avut de suferit din acest motiv, ci și renii. „Iarna trecută am parcat undeva la Romană și din păcate n-am mai avut mărunt să-i dau parcagiului. Când am revenit, Rudolph avea o coarnă ruptă și o zgârietură de-a lungul coapsei drepte. Doar cu drona mai trimit cadouri aici, că oricum românii își doresc doar penisuri mai mari și n-are rost să mă deplasez pentru câteva pastile”, spune Moș.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.