Ne premiem valorile! Neagu Djuvara a primit prestigiosul premiu Radu Beligan pentru bătrâneţe

Scris de Ionut
@
12 ianuarie 2015 08:35
Ne premiem valorile! Neagu Djuvara a primit prestigiosul premiu Radu Beligan pentru bătrâneţe

Într-o atmosferă senilitate şi miros de Anghirol, Radu Beligan în persoană l-a premiat la Sala Palatului pe Neagu Djuvara cu Ordinul Senectuţii în grad de Mare Beligan pentru “Importante contribuţii aduse instituţiei bătrâneţii în ţara noastră”, prezentându-l pe laureat în faţa audienţei şi parafrazându-l pe Napoleon: “De la înălţimea acestui podium, 40 de secole de bătrâneţe vă privesc!”.

Nume mari ale bătrânetului, prezente în sală, spun că e un gest de normalitate şi au reiterat cererea pentru introducerea unei gratuităţi sporite pe mijloace de transport în comun, gratuitatea din prezent fiind “jignitoare”.

Imediat după acordarea înaltei distincţii, Radu Beligan a cerut ca aplauzele să înceteze, pentru ca Neagu Djuvara să poată să spună câteva cuvinte despre viaţa sa în secolele 18-19, însă a fost imposibil, pentru că spectatorii nu aplaudau, ci le clănţăneau protezele.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi