Niște polițiști care nu au șaormărie aproape de secție cer spor 75% la salariu
Polițiștii de la o secție din Capitală se plâng că își desfășoară activitatea în condiții inumane și cer să primească spor de 75% la salariu. „Nu avem nicio șaormerie aproape de secție“, își urlă disperarea polițiștii. „Avem doar un Subway pe lângă noi, o bătaie de joc, am ajuns să mâncăm mai rău ca animalele.“
Polițiștii și-ar dori ca legea care stabilește activitatea lor să includă un articol nou, în care să fie obligatoriu ca secțiile de poliție să nu poată fi înființate dacă pe o rază de 100 de metri nu există cel puțin o șaormerie. Ideal ar fi să existe măcar două, spun polițiștii, pentru că e bine să existe concurență, dar în situații excepționale s-ar mulțumi și cu una singură.
Pretențiile polițiștilor par justificate. Cel puțin asta reiese dintr-un studiu recent, care a demonstrat că există o legătură pjuternică între șaormerie și eficiența poliției. De exemplu, o secție de poliție care are șaormeria lipită de clădire are, în medie, mai puțin de trei dosare nerezolvate, în timp ce o secție fără șaormerie aproape are peste 70% din dosare nerezolvate.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.