Noi surse istorice arată că Socrate a avut de ales între cucută şi bere caldă
Moartea lui Socrate a fost mai dramatică decât credeam cu toţii! O spun arheologii Institutului „Sergiu Cantacuzino“ din Mangalia, care au descoperit recent, pe o amforă grecească de bere din secolul al 3-lea î.e.n., o variantă complet necunoscută până acum a morţii marelui filosof.
„Acuzat de lipsă de respect faţă de zei, Socrate nu a fost condamnat direct la moarte, cum spun manualele de istorie. Nu, nu, mai-marii Atenei au fost infinit mai perverşi“, explică Decebal Popescu, descoperitorul ciobului care a schimbat totul. „L-au pus pe filosof să aleagă între un vas cu sevă otrăvitoare de cucută şi altul mai mare, care conţinea bere caldă şi răsuflată.“
„Ştiau că Socrate ţine la demnitatea lui şi n-o să accepte niciodată să-şi continue viaţa cu gustul ăla sălciu în gură, de cârciumă deschisă pe fugă în Centrul Vechi de un baronaş pus pe spălat bani. Fireşte că a ales cucuta“, adaugă cercetătorul.
„Indiferent că e adevărată sau nu, descoperirea asta răstoarnă tot ce ştiam. Fie despre căderea unui mare spirit al Antichităţii, fie despre reclama la bere“, a confirmat Klaus Bergenbrau, istoric austriac.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.