Nu armele sunt soluţia! Un turist musulman a renunţat la Islam după ce a mâncat ceafă la grătar
În timp ce alţii se chinuie cu bombe şi invazii, românii reuşesc cu tradiţionala ceafă de porc. Ahmed Abdul ben Jamal, venit pentru un city-break de 3 zile în Bucureşti, a descoperit supremaţia gustului de ceafă pe grătar, a lepădat Islamul şi acum stă într-o garsonieră din Militari.
Ahmed Abdul spune că după ce a descoperit ceafa de porc şi berea la pet a realizat că Islamul nu e pentru el, pentru că Allah n-ar putea interzice nimănui asemenea plăceri. În prezent Ahmet e atât de pasionat de carnea de porc, că a deschis o petiţie online, pentru ca şaormăriile din România să introducă şi kebabul de porc.
Contingentul militar românesc din Afghanistan confirmă. “Am luptat ani de zile cu talibanii. La un moment dat am organizat un grătar cu mici, ceafă, cârnaţi, produse româneşti. Au venit sute de talibani, atraşi de miros. Când au aflat că e mâncare de creştini, s-au convertit imediat, au lăsat armele şi au venit la masă. Acum în satul acela e deja în construcţie o biserică ortodoxă, iar fostul muftiu e preot”, spune Decebal Popescu, colonel din Afghanistan.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.