Nuțu Cămătaru acuză că n-a fost vaccinat pentru că a venit călare și nu în mașină

Scris de Calin
@
29 aprilie 2021 16:06
Nuțu Cămătaru acuză că n-a fost vaccinat pentru că a venit călare și nu în mașină

Scandal imens la centrul de vaccinare drive-through din București. La coadă s-a așezat și simpaticul Nuțu Cămătaru, care a venit însă cu calul. Medicii au dat însă dovadă de exces de zel și l-au refuzat pe Nuțu, pe motiv că calul nu are geam și nu poate fi respectată procedura.

„Instructajul nostru a fost cât se poate de clar: cei care doresc să se vaccineze trebuie să stea pe scaun și să lase geamul jos. N-ai geam, nu primești vaccini“, au spus medicii. „Cu mașina vin săracii, nu oameni ca mine“, le-ar fi răspuns Nuțu medicilor, fără însă să-i impresioneze.

Chiar dacă zeci de mașini s-au golit la apariția lui Nuțu Cămătaru și acesta se putea așeza în oricare dintre ele, mândria l-a făcut să nu coboare de pe cal. Și-a vaccinat însă tigrul și maimuța, care n-au avut o problemă să se urce în mașinile abandonate.

Medicii spun că maimuța lui Nuțu a desfăcut mai multe fiole și a furat o seringă, însă insistă că nu se plâng de acest lucru, ci doar îl constată.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi