O babă inconștientă hrănește veganii din jurul blocului cu dumicați de pâine

Scris de Calin
@
4 aprilie 2022 17:21
O babă inconștientă hrănește veganii din jurul blocului cu dumicați de pâine

Locuitorii unui bloc din Capitală nu mai au liniște de câteva săptămâni din cauza veganilor care s-au aciuat în zona lor. Ani de zile n-au avut probleme cu veganii, dar de când o babă inconștientă a început să-i hrănească cu dumicați de pâine veganii s-au tot înmulțit și acum nu mai vor să plece.

Și nu există zi în care veganii să nu facă scandal și să-i deranjeze pe cei care locuiesc în zonă. Cel mai des veganii îi atacă pe cei care livrează mâncare și îi ceartă pentru că preiau comenzi care conțin carne. Locatarii se plâng și că nu pot dormi din cauza lor, că toată noaptea urlă la lună „Sunt vegan“.

Un incident extrem de grav a avut loc acum două zile, când trei vegani i-au dat peste mâna unui bărbat care mânca o șaorma și acesta a scăpat-o pe jos. A fost picătura care a umplut paharul: locatarii au anunțat-o pe baba inconștientă că dacă mai hrănește veganii din jurul blocului o să fie obligată să îi ia pe toți la ea în apartament. Ori asta, ori se mută definitiv de-acolo.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi