O femeie a târât o benzinărie prin tot Bucureştiul, după ce a uitat să scoată furtunul de alimentare

Scris de Luchian
@
17 octombrie 2014 13:37
O femeie a târât o benzinărie prin tot Bucureştiul, după ce a uitat să scoată furtunul de alimentare

O banală alimentare cu benzină s-a dovedit a fi prea complicată pentru o şoferiţă din Bucureşti. După ce a făcut plinul, aceasta a uitat să scoată furtunul din gura rezervorului, s-a urcat la volan şi a plecat.

“Încă dinainte să bage benzină mi s-a părut ceva ciudat, că a stat o juma’ de oră să-şi dea seama unde se introduce furtunul, de se făcuse o coadă de un kilometru în spatele ei. Dup-aia a plătit şi s-a urcat la volan. Până să o atenţioneze cineva că a uitat să scoată furtunul, benzinăria era deja în mişcare”, spune unul dintre angajaţii benzinăriei, aflat încă în stare de şoc.

Femeia a mers kilometri întregi cu benzinăria după ea. “N-am văzut în viaţa mea aşa ceva, a făcut prăpăd. A mers în zig-zag prin tot Bucureştiul, cred că nici nu ştia unde vrea să ajungă. Cel mai înfricoşător a fost în sensurile giratorii, unde se învârtea câte zece minute, şi forţa centrifugă ne arunca în afară. Eu am avut noroc că am aterizat pe o canapea într-un apartament, dar alţii n-au fost atât de norocoşi”, a mai declarat angajatul.

Cursa nebunească a femeii s-a terminat atunci când maşina a rămas fără benzină.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi