O florărie a avut încasări record pentru că a vândut bere rece bărbaţilor veniţi să cumpere flori
Schemă de îmbogăţire rapidă, sau idee de bun simţ? O florărie din zona Tineretului a avut încasări de 174.000 de euro într-o singură zi, pentru că le-a pus la dispoziţie bărbaţilor bere rece la preţuri rezonabile, în loc de flori din Olanda la preţuri mai nesimţite decât ale OMV-ului.
Activitatea florăriei a fost tulburată repetat de mai multe femei grase, care au deranjat bărbaţii, insistând să cumpere flori, dar au fost îndepărtate cu înjurături şi sticle aruncate, într-o splendidă demonstraţie de solidaritate masculină.
Au fost şi alte probleme în funcţionare, după ce un bărbat a vomitat pe frezii, care s-au vândut chiar şi aşa până la urmă, dar cu 4 lei în loc de 5 lei, că atât de mare era cererea.
Florăria a avut inclusiv oferte. La 5 lalele s-a dat un shot de whisky. Recordul l-a avut un client care a cumpărat lalele cât să facă de o sticlă, pe care a băut-o, după care a aruncat lalelele la gunoi, spunând că “dacă le duc nevestei sigur zice că nu-i place culoarea lor, sau altă nesimţire de-asta”.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.