O mireasă nu se poate căsători, că de 50 de ani așteaptă stilistul perfect
Deși a fost cerută în căsătorie și a spus „Da“ acum mai bine de 50 de ani, o femeie încă n-a reușit să facă nunta. Motivul este, însă, unul cât se poate de întemeiat, după cum susține femeia: încă nu a găsit stilistul perfect.
„În cea mai importantă zi din viața mea trebuie să fiu impecabilă, iar pentru asta sunt dispusă să aștept oricât e nevoie până găsesc stilistul perfect“, a explicat ea. „Deocamdată au trecut 50 de ani, am analizat exact 12.856 de stiliști, dar încă nu l-am găsit pe cel perfect. Însă e bine, că acum am mai mult timp decât înainte ca să caut stilistul ideal, că între timp m-am pensionat.“
Femeie este de modă veche și insistă să caute un stilist urmărind anunțurile din ziarele tipărite, cum era obiceiul acum 50 de ani. „Este și foarte căpoasă“, a povestit sora ei. „Nepoata mea, de exemplu, și-a găsit stilistul perfect în doar câteva minute, c-a intrat pe stailer.ro și și-a ales de acolo, însă ea nici nu vreau să audă de așa ceva. Nu, ea vrea doar prin anunțuri din ziar.“
La rândul ei, nepoata spune că nu înțelege modul conservator de gândire al femeii: „Ai sute de saloane de la dispoziție, mii de stiliști… Poți vedea portofoliul stiliștilor și te poți programa online gratuit cu aplicația Stailer. Eu personal nu o mai înțeleg. Să aleaga unul și gata! Dacă se dovedește că e nasol stilistul, îi lasă o recenzie plină de hate și aia e.“
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.