O, nu! Patriarhul a sfinţit Cuminţenia şi acum trebuie să plătim 25 de milioane de euro pe ea

Scris de Vasile
@
28 august 2016 03:32
O, nu! Patriarhul a sfinţit Cuminţenia şi acum trebuie să plătim 25 de milioane de euro pe ea

Mereu pus pe glume, Preafericitul Daniel a întrecut de data aceasta măsura! La adăpostul întunericului, transmit surse guvernamentale, acesta ar fi sfințit „Cumințenia Pământului”, dublându-i valoarea și zădărnicind eforturile românilor care au donat pentru achiziționarea ei.

Deși nimeni nu l-a văzut pe întâistătătorul bisericii în acțiune, paznicii Cumințeniei spun că au observat un miros puternic de busuioc, semn clar al unui ritual recent.

„Odată sfințit, orice obiect costă mai mult. E o lege elementară a capitalismului”, spune Decebal Popescu, analist economic și autointitulat șef la bani. „Din păcate, degeaba se chinuie statul să adune 11 milioane de euro dacă statuia valorează acum 20, 25, poate chiar 30 de milioane.”

„Bine că n-a început să lăcrimeze. Atunci nu știu cine și-ar mai permite s-o cumpere”, a comentat un specialist.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi