Orice pentru familia tradiţională! Fanaticii Noua Dreaptă joacă în filme porno gay ca să adune bani
O cauză nobilă cere uneori sacrificii! O spun doi semnatari ai petiţiei pentru familia tradiţională şi membri marcanţi ai “Noii Drepte”, surprinşi recent pe un DVD al celebrului producător olandez de pornografie Van Kuur.
“Am cumpărat DVD-ul în scopuri de cercetare, să ştiu de ce să mă feresc, mă înţelegeţi”, spune Decebal Zelea Popescu, designer vestimentar şi coleg de partid al celor doi. “Nu mică mi-a fost mirarea când i-am văzut pe Relu şi Gavril într-o scenă aburindă de sex unsuros. Ştiam că sunt foarte dedicaţi cauzei noastre şi fac tot posibilul să strângă fonduri, dar chiar aşa?”
“E OK, cu condiţia să nu le placă”, a comentat un alt legionar de seamă. “Altfel, banii n-au miros, cum spuneau măreţii noştri înaintaşi.”
Cei doi fascişti acuzaţi de pornografie homosexuală nu au putut fi contactaţi, de clanţa camerei lor fiind atârnat recent un carton cu “Nu deranjaţi, discutăm despre patriotism.”
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.