TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Patriarhia lansează AgheasmăLand, cu apă sfinţită şi saună cu tămâie

Scris de Ionuț Foltea
@
16 ianuarie 2016 20:02
Patriarhia lansează AgheasmăLand, cu apă sfinţită şi saună cu tămâie

Nu trebuie să te mai încaieri cu alții lângă butoi, cum faci în fiecare an! Acum, agheasma ajunge pentru toată lumea și poți să te bălăcești în ea, sau chiar să vii cu săpunul de acasă și să te speli în ea, în noul AgheasmăLand, lansat de Patriarhie. Noul centru de tip Spa-Religios este unic în lume și investiția de 8 milioane de Euro, făcută de stat, va fi recuperată de Biserică în circa 3 luni.

”AgheasmăLand e foarte modern. Saunele cu tămâie impresionează. La intrare, clientul primește un capot în formă de patrafir cusut cu fir de aur, și papuci de episcop pentru ortodocși, sau de papă, pentru clienții catolici. Cei cu dare de mână pot face chiar și împachetări cu smirnă sau masaj cu mir. Sigur, toate astea costă”, explică Patriarhul.

Pentru siguranța clienților, obiectele de valoare vor fi depuse la intrare, în cutia milei, după care se pot relaxa în aghiasmă fierbinte, dublu sfințită, cu Radio Trinitas în sistemul audio de ultimă generație. Programul noului AgheasmăLand e simplu: zilnic, între utrenie și vecernie. Pentru o experiență cât mai religioasă, este interzis accesul cu săraci sau cu sectanți.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi