Patriarhul Daniel, propus ministru la Finanţe ca să-şi ia el cât vrea şi să nu mai ceară

Scris de Vasile
@
27 octombrie 2019 08:59
Patriarhul Daniel, propus ministru la Finanţe ca să-şi ia el cât vrea şi să nu mai ceară

Indiferent de culoarea politică a următorului Guvern, un lucru e sigur: şi unii, şi alţii s-au săturat să fie bătuţi la cap. Prin urmare, toate forţele politice s-au înţeles să îl numească ministru de Finanţe pe Patriarhul Daniel.

Astfel, întâistătătorul Bisericii ar deveni el însuşi cel care împarte bugetului. „Să-şi ia din start cât vrea pentru Catedrala aia a lui, că ne-am săturat să vină în fiecare lună că ştiţi, a mai apărut o cheltuială, mai trebuie aurit un stâlp, mai avem de pictat un sfânt… De unde să ştim noi cât costă o Catedrală, ce, suntem dezvoltatori de catedrale? Nu, nene. Îl punem ministru, face el bugetul. Poate să-l ia şi pe tot, câtă vreme ne bagă şi pe noi pe combinaţie”, a declarat un reprezentant al tuturor forţelor politice.

Preafericitul Daniel s-a arătat încântat de propunere şi a cerut deja drept maşină de serviciu o platformă capabilă să care în acelaşi timp cele două limuzine de serviciu, cea de la BOR şi cea de la Guvern.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi