Pentru că podul spre Ruse e închis, un român a trecut Dunărea pe un panou cu Ciucă
Deși hulite, panourile cu Ciucă de pe marginea drumurilor încep să-și arate utilitatea. Un român care se grăbea să treacă granița cu Bulgaria a fost salvat chiar de un astfel de panou: l-a luat de pe marginea drumului și l-a transformat într-o plută cu care a trecut Dunărea cu tot cu mașină.
„Norocul meu că Marian Ciucă e gras și a avut nevoie de panouri mari, ca să-i încapă capul ăla imens în ele”, spune ingeniosul român. „Aveam spațiu să mai pun trei mașini pe panoul cu Ciucă, e aproape cât un bac mai mic. Iar la câte astfel de panouri sunt pe marginea drumului, au cu ce să treacă Dunărea toți românii care vor să ajungă la mare la bulgari sau la greci.”
Se pare că panoul cu Ciucă a fost apreciat și de câinele românului, acesta alegând să-și facă nevoile chiar în zona din panou unde se afla gura liderului PNL. „Și nu o dată, ci de trei ori a făcut câinele treaba asta, e clar că gura lui Ciucă i-a inspirat ceva”, a spus stăpânul patrupedului.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.