Plafonarea preţurilor la alimentele de bază: 10 lei aia mică, 20 de lei aia mare
Guvernul discută intens posibilitatea plafonării la alimentele de bază! Potrivit unor surse neoficiale, dacă o asemenea măsură ar intra în vigoare, preţul alimentelor de bază ar putea fi „îngheţat” la nivelul de 10 lei aia mică de pui, 20 de lei aia mare de pui şi 30 de lei aia de vită, cu de toate, la farfurie.
Proponenţii plafonării spun că un asemenea gest ar pune frâu scumpirilor din ultimele luni, care i-a făcut pe mulţi români să nu mai consume după băută tradiţionalul aliment de bază la barieră în Centrul vechi, stârnind un val de mahmureli crunte.
Pe de altă parte, există şi experţi preocupaţi că plafonarea preţului ar putea duce la apariţia unor alimente de bază mai mici, cu mai multă varză decât carne. „Să nu uităm că, acum câţiva ani, alimentul de bază mare de la Socului avea lejer un kil şi 300 de grame, acum abia dacă mai atinge un kil. O să trebuiască să-ţi iei două alimente de bază ca să te saturi!”, avertizează Geani Manole, taximetrist şi expert în alimente de bază.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.