TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Ploi torențiale în România. Plânge cerul după emisiunea lui CTP

Scris de TNR
@
10 iunie 2022 15:38
Ploi torențiale în România. Plânge cerul după emisiunea lui CTP

„Am pus-o!” Astfel sună comunicatul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, care avertizează că în următoarele zile vom avea ruperi de nori, averse, furtuni, tempeste, diluvii, torenţi, potopuri sau potoape (nu suntem siguri), inundaţii, puhoaie, viituri, şi în general multă apă.

Motivul, spun meteorologii, e unul cât se poate de simplu: cerul însuşi plânge după emisiunea lui CTP, singura pe care o putea urmări pe Digi fără să se apuce de trăsnit în stânga şi în dreapta.

„Se poate spune că chelia lucioasă a lui CTP însenina cerul în fiecare zi. În următoarele zile, până se obişnuieşte cu absenţa lui CTP, atmosfera planetei va fi extrem de neagră şi plângăcioasă, bacoviană dacă vreţi, ca după o erupţie vulcanică mai mare sau un război nuclear”, spune Marcelică Coteţ, vicedirector adjunct al ANM.

„Sperăm să nu-l pună pe Petrişor în locul lui CTP. Că atunci ne-am putea aştepta la ploi cu lăcuste, cu broaşte, cu crenvurşti sau mai rău”, adaugă specialistul.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi