Ploieşti: 800 de persoane refuză să mai vină la cantina socială după ce li s-a spus că trebuie să mestece singuri mâncarea
În 2016, 822 de persoane se aflau în evidenţele Administraţiei Serviciilor Social Comunitare Ploieşti. Numărul acestora s-a redus considerabil după ce, pentru reducerea costurilor, beneficiarii au fost înştiinţaţi că de acum încolo trebuie să-şi mestece singuri mâncarea.
„Anul acesta, Consiliul Local a hotărât că persoanele care au toate măselele trebuie să-şi fărâmiţeze singuri alimentele înainte să le înghită. Oamenii au fost foarte nemulţumiţi, lucru care se reflectă în numărul beneficiarilor. Azi s-au servit cartofi. Destul de moi, trebuie mestecaţi de maximum 4-5 ori. N-a venit nimeni. Înainte, când aveam un om care clefăia pentru ei şi le dădea în gură, ca o cloşcă grijulie, munceam 24 din 24”, povesteşte Geani Chirilă, bucătar la o cantină socială din Prahova.
„De când s-a introdus obligativitatea masticaţiei, oamenii preferă să nu mai vină la cantina socială. Te face să te întrebi dacă aveau nevoie de la bun început de serviciile acesteia”, declară Octav Şopârlă, consilier local.
Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.