Poluare cu zen în Bucureşti după ce sătenii din Ilfov au ars beţigaşe parfumate

Scris de Vasile
@
31 martie 2021 15:30
Poluare cu zen în Bucureşti după ce sătenii din Ilfov au ars beţigaşe parfumate

Senzorii de poluare din Capitală n-au mai luat-o razna aseară, ci s-au calmat şi au căzut într-o meditaţie profundă! De vină, spune Garda de Mediu, ar fi norul de zen şi introspecţie care s-a abătut asupra oraşului după ce budiştii din mai multe sate din Ilfov au ars cantităţi imense de beţişoare parfumate.

„După cum pot confirma şi clopoţeii mei tubulari, vântul a bătut ieri dinspre Sinteşti, unde aceste practici sunt foarte frecvente primăvara, între Lăsata Zenului şi Duminica Nirvanei. Dar îmi dau seama că a-i pedepsi pe acei oameni e inutil şi doar încarcă universul cu karmă proastă”, a declarat şeful Gărzii de Mediu, care stă de 40 de ore sub un platan din Cişmigiu, adulmecând aerul şi rostind mantre.

„Am discutat cu liderii locali, printre care panchen lama din Vidra şi guru din Afumaţi, şi mi-au promis că în următoarea viaţă vor aprinde beţigaşe mai încolo, în Ialomiţa şi Călăraşi”, asigură un reprezentant al Primăriei Capitalei.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi