Pont! Cei mai ieftini brazi de Crăciun îi vând urșii pe Transfăgărășan

Scris de Calin
@
14 decembrie 2023 07:10
Pont! Cei mai ieftini brazi de Crăciun îi vând urșii pe Transfăgărășan

Românii care își doresc pentru Crăciun un brad natural și ieftin au în sfârșit o ofertă pe gustul lor. Urșii de pe Transfăgărășan au început de câteva zile să iasă la șosea cu brazi de vânzare, cu prețuri care pleacă de la doar 10 lei. Sunt, de departe, cele mai bune prețuri la brazi din România.

Unii urși acceptă chiar și mâncare, deci poți să-ți încerci norocul cu niște eugenii sau pufuleți. Sau cu un borcan de miere, dacă vrei să mergi la sigur. Nu încerca însă să negociezi prea mult cu urșii la mâncare, că majoritatea sunt extrem de irascibili când te văd cu mâncare în mână pe care refuzi să le-o dai imediat.

Dacă ești suficient de curajos, poți chiar merge cu ursul în pădure, să-ți alegi singur bradul pe care îl vrei, iar ursul ți-l smulge pe loc din pământ. Din păcate nu există încă review-uri despre acest serviciu oferit de urși, deci surprizele neplăcute nu sunt în mod cert excluse.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi