Precaut. Un bărbat a făcut cerere la bancă să nu-i fie acceptat cardul de salariu decât în baruri
Măsuri extreme de securitate bancară luate de un român. Pentru că în această perioadă se fac cheltuieli mari cu rechizite, caiete, haine de școală și alte porcării inutile, un bărbat a cerut băncii să-i fie respins cardul în orice magazin și să fie acceptat doar la baruri și terase.
”Nu mă refer doar la posibilitatea ca soția să-mi ia cardul și să se ducă în mall cu el. E posibil ca eu însumi, într-un acces de prostie, să mă duc să cumpăr altceva în afară de alcool și alune din banii pe care îi primesc ca salariu. Trebuie să mă protejez inclusiv de mine însumi”, explică Victor T, din Berceni.
Bărbatul nu se teme de pericolul pierderii cardului și chiar a mărit limita până la care se acceptă plăți fără PIN: ”Dacă îl găsește cineva și vrea să bage benzină, de exemplu, se blochează. Dar dacă îl găsește un bețiv ca mine și se duce la cârciumă să bea cu cardul meu, de ce m-aș supăra? Și eu aș face același lucru dacă aș găsi un card. Noi bețivii trebuie să avem grijă unii de alții”, a mai spus Victor T.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.