Premieră! O femeie care nu a comandat nimic nu a mâncat din cartofii iubitului ei

Scris de Luchian
@
14 octombrie 2013 08:41
Premieră! O femeie care nu a comandat nimic nu a mâncat din cartofii iubitului ei

O bucureşteancă ar putea intra în Cartea Recordurilor, drept prima femeie din istorie care, deşi nu a comandat niciun fel de mâncare, s-a abţinut de la a gusta din cartofii iubitului ei. “Eram la McDonald’s, eu mi-am luat un hamburger, o cola şi cartofi prăjiţi, ea nimic. La masă, m-am tot aşteptat ca, din moment în moment, să întindă mâna la mine în farfurie. De unde, nu s-a întâmplat nimic, am rămas cu cartofi nemâncaţi, că luasem porţie dublă, ştiind cum face de obicei”, spune, şocat, Decebal Popescu, iubitul femeii.

Aceasta nu-şi explică de ce nu a recurs la gestul obişnuit. “Chiar nu înţeleg ce s-a întâmplat cu mine. De obicei, după ce îi spun să nu-mi ia nimic, că nu mi-e foame, îi mănânc aproape toţi cartofii, rar se întâmplă să-i mai rămână şi lui. Probabil a fost vorba de un scurtcircuit în creier, îmi voi face un control amănunţit”, a declarat femeia, care a dorit să rămână anonimă, pentru a nu fi vorbită pe la spate de prietene.

Acum, bărbatul se teme şi de alte surpize neplăcute. “Stau cu frică, cine ştie ce se mai poate întâmpla? Mâine poimâine o văd că stă doar patru ore în faţa oglinzii sau că, atunci când dă 50 de lei pe o tunsoare, chiar îşi taie părul mai scurt”, spune acesta.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi