TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Primăria amplasează tomberoane speciale pentru aruncat trotinete electrice

Scris de Călin
@
31 martie 2022 11:08
Primăria amplasează tomberoane speciale pentru aruncat trotinete electrice

Gata cu trotinetele electrice aruncate aiurea prin oraș! Primariile din țară au început să amplaseze tomberoane dedicate pentru trotinetele electrice, astfel încât cetățenii să se poată debarasa de ele civilizat.

„Credeam că trotinetele electrice reprezintă un tip de gunoi care va fi prezent în cantități limitate, dar din păcate în ultimul timp numărul lor s-a înmulțit deranjant. E clar că trebuia făcut ceva, așa că primul pas este să amplasăm aceste tomberoane speciale pentru colectat trotinete electrice“, spune consilierul care a inițiat proiectul tomberoanelor speciale.

Ulterior, după ce în orașe vor exista suficiente tomberoane pentru trotinete electrice, cetățenii care le vor mai lăsa pe stradă în loc să le arunce vor primi amenzi drastice. Se va merge până într-acolo încât dacă ai fost amendat de trei ori într-un an pentru c-ai aruncat trotineta electrică pe domeniul public riști și un an de închisoare cu executare.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi