Primăria București, acuzată că nici anul ăsta n-a stropit contra influencerilor
Nicușor Dan chiar nu face nimic! Pe lângă problemele grave legate de termoficare, sau de faptul că întreg orașul e acoperit cu un strat generos de găinaț de păsări de culoare închisă, se pare că primarul Capitalei nu a stropit nici anul acesta contra influencerilor, care s-au înmulțit foarte mult.
”Pe casa scării erau trei azi-dimineață, își făceau selfiuri. Nu am putut să trec de ei, a trebuit să-i alung cu o mătură. Nu e seară să nu ies la ei cu pliciul”, se plânge o gospodină din București. Influencerii fac mizerie prin parcuri, lasă ambalaje și noaptea ascultă manele la boxe portabile, iar bucureștenii s-au cam săturat.
”Să stea domne la ei acolo pe Instagram. Zilnic vin foarte mulți influenceri din Moldova. Mai demult se stropea cu substanțe contra influencerilor, nu-i vedeai pe străzi. Acum sunt peste tot. M-am dus să-mi cumpăr chiloți și vânzătoarea făcea Live unboxing la niște gene false”, comentează un alt bucureștean indignat.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.