Primul restaurant cu adevărat ”ca la mama acasă”! Dacă nu mănânci tot, nu primești desert și nu mai ieşi afară
Deși de foarte mulți ani există restaurante care se laudă că te servesc cu mâncare ”ca la mama acasă”, abia acum a apărut unul cu adevărat demn de acest apelativ. E vorba de un restaurant în care clienții sunt stresați de chelneri până termină absolut totul din farfurie, sub amenințarea că altfel nu primesc desert și nici nu mai au voie să iasă afară.
Evident, acest restaurant în care te simți cu adevărat ”ca la mama acasă” nu are deloc meniuri. ”Clienții nu au posibilitatea să aleagă mâncarea, ei trebuie să mănânce ce li se pune în farfurie, fără mofturi”, spune patronul restaurantului. ”La noi nu există discuții că «sunt alergic la aia» sau «nu-mi place aia», ce ai în farfurie, aia mănânci! Ca la mama acasă.”
”De asemenea, clienții mănâncă când vrem noi, nu când vreau ei”, a adăugat patronul. ”Degeaba se așează ei la masă la ora 15:00, dacă mâncarea e gata la 17:00, aia e, trebuie să aștepte 2 ore cuminți, altfel îi lovesc chelnerii cu lingura de lemn peste degete. Iar pe cei care insistă să nu fie cuminți îi pedepsim, îi punem să facă teme, le dăm exerciții din culegeri de matematică.”
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.