Profesorii acuză elevii care au făcut mici în clasă că le-au furat grătarul din cancelarie
Profesorii școlii unde elevii au făcut mici în sala de clasă nu pot trece nici acum peste incident. Ei sunt în continuare revoltați de gestul elevilor, dar nu pentru micii făcuți în clasă, ci din cu totul alte motive: grătarul folosit de elevi era de fapt al profesorilor și a fost furat din cancelarie.
„Nu le zice nimeni să nu-și facă mici în sala de clasă, dar să-și aducă propriul grătar, nu să-l fure pe al nostru“, s-a revoltat un profesor. „Am rămas cu carnea nefăcută în ziua aia mai mulți profesori, că ne-a dispărut grătarul din cancelarie. Și nu de aia am făcut o facultate, ca să mănânc senviș rece adus de-acasă.“
„Sau, dacă tot voiau să se folosească de grătarul nostru“, a continuat acesta, „corect era să meargă la profesorul de serviciu, să ceară frumos grătarul de la el, iar apoi să-l aduci în timp util înapoi, spălat și curățat. Nu împuțit cu resturi de la mici de supermarket, cum l-am primit noi înapoi. Așa ceva nu putem tolera!“
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.