Proteste de stradă în Militari, după ce Gabi Firea a toaletat singurul copac din cartier
Mandatul Gabrielei Firea abia a început, dar mii de oameni îi cer deja demisia în stradă! Revolta a cuprins aseară cartierul Militari după ce un echipaj al Primăriei a ciopârţit fără milă singurul copac pe o rază de mai bine de cinci kilometri.
“Toaletarea copacului se face primăvara, nu în miezul verii, şi în niciun caz atât de brutal!”, au exclamat militărenii furioşi, ocupând cu schimbul cei doi metri pătraţi de spaţiu verde din cartier pentru ca utilajele să nu poată pătrunde mai adânc.
“Din cele 4 crengi ale copacului din Militari au rămas două. E un gest iresponsabil, un atac la însăşi fibra cartierului nostru iubit. Ce moştenire vom mai lăsa copiilor?”, se întreabă un cetăţean din zonă, vizibil deshidratat şi afectat de poluare. “Cândva, aici era suficientă umbră pentru doi pensionari şahişti. Acum, abia dacă încape un om sub copac fără să se insoleze grav.”
Situaţia e cu atât mai gravă cu cât următorul copac, aflat la mai bine de 5 kilometri distanţă, în Drumul Taberei, dă semne că urmează să se usuce. Până în 2020, estimează oamenii de ştiinţă, mai bine de trei sferturi din suprafaţa Capitalei ar putea face parte din cartierul Militari, cel mai mare deşert cu blocuri din emisfera nordică.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.