TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Protocolul BOR-MAI, denunţat de BOR pentru că nu vor să împartă ciubucul

Scris de Vasile
@
16 aprilie 2020 09:56
Protocolul BOR-MAI, denunţat de BOR pentru că nu vor să împartă ciubucul

În toiul nopţii, ministrul Maricel Velea a anunţat că voluntarii parohiilor nu vor mai împărţi lumina de Paşti împreună cu poliţiştii – dar oare care sunt dedesubturile acestei răsturnări de situaţie?

Potrivit unor surse apropiate Bisericii, protocolul între Ministerul de Interne şi Biserică ar fi fost denunţat… chiar de Biserică, după ce a devenit evident că oamenii care vor merge din uşă în uşă urmează să primească de la populaţie ouă roşii, cozonac şi mai ales mici sume de bani.

„Există zvonuri că însuşi Preafericitul Daniel şi-ar fi pierdut cumpătul, urlând că n-are de ce să împartă ‘ciubucul’ cu ‘gaborii’. Bineînţeles, sunt poveşti complet nefondate, întâistătătorul Bisericii noastre n-ar folosi niciodată cuvinte ca ‘împărţit'”, explică Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR.

Ministrul Maricel Velea nu a putut fi contactat, în fotoliul ministerial negăsindu-se în momentul de faţă decât geaca.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi