Rabla Săniuș! Duci un capac de veceu și primești un voucher pentru sanie
Motivați de succesul programului „Rabla pentru electrocasnice“, guvernanții au decis să mai lanseze un program similar, de data aceasta dedicat sporturilor de iarnă. Intitulat „Rabla Săniuș“, programul are scopul să le faciliteze românilor achiziția de sănii noi.
Ideea programului a plecat de la constatarea că mulți români încă folosesc capacul de WC ca să se dea pe pârtie. Multe dintre acestea sunt din plastic de proastă calitate, care se rupe ușor din cauza frecării cu zăpada și bucățile de plastic rupte ajung pe pârtie și afectează calitatea traseului.
Nu orice capac de WC va fi însă eligibil pentru programul „Rabla Săniuș“. Autoritățile spun că românii vor trebui să facă dovada că acel colac le aparține, printr-o factură sau un bon fiscal. „Imediat ce-am anunțat programul mii de capace de colac au fost furate din toaletele clădirilor publice din România. De la Guvern și Parlament, de exemplu, s-au furat toate. Dar nu vom accepta capace furate în program“, spun autoritățile.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.