Remus Cernea a apărut la vânătoarea de la Balc cu un tricou pe care scria: „Nu trageți! OM!”

Scris de Mihai
@
13 ianuarie 2014 07:56
Remus Cernea a apărut la vânătoarea de la Balc cu un tricou pe care scria: „Nu trageți! OM!”

Remus Cernea a condus o ceată de protestatari cu ocazia vânătorii organizate de Ion Țiriac la Balc. Cernea a făcut tot posibilul pentru a nu fi confundat cu unul din animalele de pe fondul de vânătoare, îmbrăcând un tricou alb pe care scria cu fonturi imense: „Nu trageți! OM!”

După ce a jucat tenis prin mocirlă cu alți manifestanți și a încercat să se lege cu lanțuri de un tractor abandonat, Cernea a sunat la numărul de urgenta 112 de zeci de ori, acuzând, pe rând, condițiile inumane în care sunt vânati mistreții, zgomotul de corn care nu il lasă să adoarmă și fumul de la paiele cu care erau pârliți porcii. Operatorii de la 112 i-au blocat în cele din urmă numărul, astfel încât Cernea nu a putut beneficia de asistență câteva ore mai târziu, când a avut nevoie de ajutor pentru câteva răni provocate de alice si mușcături de câine.

Wolfgang Porsche a declarat: „Îmi plac vânătorile lui Țiriac, ne face tot timpul surprize. Mi-au plăcut și oamenii care protestau costumați in mistreți, dar anul ăsta clar cel mai tare a fost mistrețul îmbrăcat în tricou.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi