Restaurant indian din Capitală, amendat pentru că avea doar 40 de toalete
Sancţiune dură pentru proprietarii unui restaurant indian din Bucureşti, după reclamaţii multiple ale unor clienţi cufuriţi. Restaurantul, dotat cu doar 40 de bude, a fost scena unor fenomene groteşti într-o seară când după un lamb korma clienţii s-au îmbulzit să se uşureze, fiind loviţi de “malus indianicus”, boală numită şi pântecăraia cu stropi.
În timpul controlului s-a constatat că 90% din clienţi erau transpiraţi, practic uzi, dar nu de la mâncarea picantă, ci de la senzaţia iminentă că fac pe ei în clipa aia. Disperaţi, aceştia au cerut insistent mai multe şerveţele şi au părut interesaţi de ghivecele cu plante din interior.
Invitaţi să servească un papadam cu sos, inspectorii au constatat pe pielea lor ce înseamnă să te lovească dizenteria şi să fie ocupat la budă. Proprietarii restaurantului au fost obligaţi să aducă câte o toaletă ecologică pentru fiecare scaun din restaurant, pentru că persoana care stă pe scaun poate avea scaun în orice moment de la preparatele tradiţionale indiene.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.