Român, contrariat după ce a găsit un păr în mâncarea gătită de chef Scărlătescu

Scris de Vasile
@
7 ianuarie 2020 16:43
Român, contrariat după ce a găsit un păr în mâncarea gătită de chef Scărlătescu

Sunt momente în viaţă când rămâi pur şi simplu perplex! Decebal Popescu, client fidel al restaurantelor din Capitală, jură că a găsit un fir de păr gros, negru şi creţ în mâncarea gătită de chef Scărlătescu. Având în vedere absenţa părului de pe scalpul celebrului bucătar, mirarea bărbatului e lesne de înţeles.

Derutat, Decebal ia în calcul toate variantele, chiar şi pe cele mai sinistre.

„Poate e părul chelnerului, sau poate vreun ajutor de bucătar care a tocat ceapa… Sau poate, oh, Doamne, îîîu”, spune Decebal, înfăşurând ezitant pe furculiţă firul de păr gros, negru şi creţ care trona în vârful cotletului de miel în crustă de alune.

„Ce, bă, nu-ţi place mărarul?”, a zâmbit bucătarul, cu eleganţa caracteristică, neconfirmând însă nicio ipoteză privind provenienţa părului gros, negru şi creţ.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi