Românii își mai pot lăsa gunoiul în fața ușii doar dacă își scot certificat de retard mintal
Gata cu boieria! Conform unei noi legi, românii își mai pot lăsa punga cu gunoi pe casa scării, în fața ușii, doar în anumite condiții. Cel mai important, cei care vor să lase gunoiul în fața ușii trebuie să-și scoată un certificat de retard mintal.
Partea bună este că acest certificat se poate obține destul de ușor. Cel care îl vrea trebuie doar să aducă doi vecini care să confirme sub jurământ că solicitantul și-a lăsat de cel puțin trei ori gunoiul în fața ușii înainte de adoptarea noii legi. Și asta e tot, certificatul de retard mintal se eliberează pe loc.
Cei care vor să-și mai lase gunoiul în fața ușii vor trebui să lipească în loc vizibil o copie după certificatul de retard mintal. În schimb, cei care își mai lasă gunoiul în fața ușii fără să aibă certificat de retard mintal, vor fi nu doar amendați, ci și obligați să mănânce tot conținul din sacul menajer.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.